Zilele Teatrului Municipal Matei Vișniec Suceava, 16-30 mai 2019: „Teatrul și democrația”

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, împreună cu Primăria și Consiliul Local Suceava, organizează în perioada 16 – 30 mai 2019, Zilele Teatrului Matei Vișniec, ediția a III-a, având ca temă „Teatrul și democrația”.

Urmează 15 zile pline de emoții, în care vor fi prezente 24 instituții de teatru de stat și independente, atât din țară cât și din străinătate (Franța, Republica Moldova), cu 32 de spectacole în 58 de reprezentații ce vor încânta ochii privitorilor în 14 locuri de desfășurare.

Din culisele festivalului: spectacole de teatru, conferințe, dezbateri, teatru pentru copii, concerte (jazz, tango, muzică electronică), recitaluri de poezie, spectacole de lumini, teatru dans, ateliere specifice artei actorului.

Mai nouă Mai veche