Școală de vară francofonă pentru elevii cu vârste între 7 și 13 ani, organizată de Biroul Francez la Școala Generală nr. 1


Biroul Francez din Suceava, Asociația Profesorilor Francofoni – sucursala Suceava și Asociația „Curcubeul Succesului”, Suceava, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Suceava, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Agenția Universitară a Francofoniei, Centrul de Reușită Universitară și Delegația generală Wallonie – Bruxelles la București deschid prima școală de vară francofonă pentru elevi cu vârste cuprinse între 7 și 13 ani.

Școala de vară francofonă de la Suceava se va organiza în 2 serii: 17-28 iunie 2019 și 1-12 iulie 2019, în spațiile Școlii Gimnaziale nr. 1, Suceava.

Programul zilnic va fi între orele 8.30 – 14 și va cuprinde curs intensiv de limba francezăși activități educative organizate în parteneriat cu instituții culturale din municipiul Suceava.

Cursurile de limba franceză vor fi susținute de profesori specialiști cu o bogată experiență și rezultate excepționale în activitățile didactice.

Informații suplimentare la numerele de telefon 0745540087, 0740624827, 0747754267.

Înscrierile se fac în perioada 3-15 iunie 2019.
Mai nouă Mai veche