Microbuz Maxitrans implicat într-un accident rutier, la Frumosu


Marți, 10 septembrie 2019, ora 07.27, polițiștii Secţiei 14 Poliţie Rurală Vama au fost sesizaţi telefonic cu privire la faptul că pe raza comunei Frumosu, DJ 176, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, unul dintre autovehiculele implicate efectuând transport public de persoane.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că o femeie de 40 de ani, din comuna Frumosu, în timp ce conducea autovehiculul marca Volkswagen, a pătruns pe D.J. 176, de pe o stradă adiacentă acestuia, urmând să vireze spre partea stângă, sensul de mers comuna Vama, spre comuna Vatra Moldoviţei, fără a se asigura corespunzător şi fără a acorda prioritate de trecere autovehiculului marca Mercedez Sprinter care se deplasa pe direcţia comuna Vatra Moldoviţei spre comuna Vama, regulamentar, acesta lovind cu partea stânga faţă, partea din stânga spate a autovehiculului condus de susnumită, provocându-se avarii.

La faţa locului au fost identificate mai multe persoane, pasageri ai autovehiculului, dar şi câteva persoane pasageri ai autoturismului VW care fiind întrebate în mod repetat dacă au suferit leziuni în urma evenimentului rutier, au declarat verbal că nu, pasagerii primului autovehicul menţionat fiind preluaţi de un alt vehicul aparţinând aceleiaşi societăţi, având ca destinaţie mun. Câmpulung Moldovenesc.

În cadrul evenimentului rutier a fost întocmită documentaţia necesară, femeia fiind sancţionată contravenţional conform art. 135 lit. f din HG 1391/2006.

Având în vedere regimul autovehiculului a fost contactat un reprezentant al ISCTR Suceava, acesta relatând verbal că faţă de autovehiculul în cauză nu se impun verificări suplimentare ori măsuri, având în vedere distanţa traseului efectuat.
Mai nouă Mai veche