Un tânăr depresiv din Suceava a înghițit un pumn de pastile, dar a fost salvat de medicii de la urgențe


Luni, 9 martie, la ora 17.20, polițiștii Poliţiei Municipiului Suceava au fost sesizaţi telefonic de către personalul UPU din cadrul Spitalului Judeţean Suceava, cu privire la faptul că la unitatea lor a fost primit un tânăr de 25 ani, localnic, persoană diagnosticată cu „ingestie voluntară medicamentoasă”.

La fața locului a fost identificat cel în cauză, care era însoţit de mama sa, din Suceava. Acesta era conştient, însă a refuzat să îşi motiveze gestul.

Fiind întrebată, mama a declarat faptul că fiul ei are o depresie de mai mulţi ani, iar din anul 2015 şi până în prezent a avut mai multe tentative de suicid, ultimele două fiind în cursul anului 2020.

În urma investigaţiilor medicale, tânărul a fost diagnosticat cu „ingestie voluntară medicamentoasă, raticid tentativă autolitică”, acesta momentan rămânând internat pentru investigaţii suplimentare.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.