Buletin de presă, 16 aprilie 2020 - IPJ Suceava

Bunuri în valoare de 31.000 euro confiscate de polițiști

La 15.04.2020, poliţişti din cadrul Compartimerntului de Investigare a Criminalităţii Economice Fălticeni au oprit pentru control în municipiul Fălticeni, autoturismul condus de un bărbat de 27 de ani din comuna Cornu Luncii.
În urma controlului efectuat asupra autovehiculului au fost identificate mai multe produse inscripţionate cu mărci cunoscute, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente de proveniență sau certificat de conformitate cu originalul.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare”, iar bunurile în valoare de 31.000 euro au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.



Sancțiuni contravenționale în valoare de 44.000 lei aplicate de polițiști

La 15.04.2020, în intervalul orar 11.30 – 13.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor care contravin ordonanțelor militare privind restricțiile de circulație în perioada stării de urgență ocazie cu care au fost legitimate 56 persoane și controlate 9 autovehicule.
De asemenea polițiștii au aplicat 2 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Ordonanței Militare nr.3/2020 , în valoare de 2.000 lei.

La 15.04.2020, între orele 09:00 – 13:00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Milișăuți au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor care contravin ordonanțelor militare privind restricțiile de circulație în perioada stării de urgență, ocazie cu care au fost verificate 34 de locații și 14 autovehicule.
În cadrul acțiunii au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Ordonanței Militare nr.3/2020, în valoare de 42.000 lei.

Exemple:
- În data de 15.04.2020 orele 09:00, a fost depistat un bărbat de 65 ani din comuna Iaslovăț, care circula ca pieton pe D.N. 2K din localitate, fără a avea asupra sa o declarație pe proprie răspundere sau o adeverință care sa justifice motivul deplasării sale.
A fost sancționat cu amenda de 2000 lei conf. art. 9 alin. (1) din OUG 1/ 1999 rap. la art. 4 alin. (1) pct. b din Ordonanța Militară 3/2020.
- În data de 15.04.2020 orele 11:00, fost depistată o tânără de 17 ani din comuna Satu Mare, care circula ca pieton în oraşul Milişăuţi, fără a avea asupra sa o declarație pe proprie răspundere sau o adeverință care sa justifice motivul deplasării sale.
A fost sancționată cu amenda de 2000 lei conf. art. 9 alin. (1) din OUG 1/ 1999 rap. la art. 4 alin. (1) pct. b din Ordonanța Militară 3/2020.
- În data de 15.04.2020 orele 11:20, a fost depistat un bărbat în vârstă de 56 ani domiciliat în orașul Milișăuți, care, în calitate de biciclist, a circulat pe D.N. 2H din localitate, iar la controlul efectuat a precizat că nu are asupra sa nicio declarație pe proprie răspundere sau o adeverință care sa justifice motivul deplasării sale.
A fost sancționat cu amenda de 2000 lei conf. art. 9 alin. (1) din OUG 1/ 1999 rap. la art. 4 alin. (1) pct. b din Ordonanța Militară 3/2020.



Evenimente rutiere cercetate de polițiști

La 15.04.2020, în jurul orelor 14:49, în timp ce conducea autoutilitara pe DN 2E în localitatea Marginea, în apropiere de intersecția cu strada Ștefan cel Mare din localitate, un bărbat de 22 ani din orașul Vicovu de Sus a accidentat uşor un biciclist de 85 de ani, care a ieșit de pe strada susmenționată fără a acorda prioritate de trecere autoutilitarei.
Localnicul de 85 de ani a suferit leziuni ușoare și a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii participanţi la trafic au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, conducătorului auto i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Întrucât atât deplasarea conducătorului auto cât şi a biciclistului în afara locuinței nu a fost justificată, aceștia au fost sancționați conform prevederilor OM 3/24.03.2020 cu suma de 2.000 lei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

La 15.04.2020, în jurul orei 15.50 un bărbat de 70 de ani din comuna Fundu Moldovei a sesizat prin ”SNUAU 112” faptul că, la ora 14.00, în timp ce se deplasa pe bicicleta pe DJ 175 din comuna Fundu Moldovei, în dreptul unui imobil, a fost lovit de autoturismul condus de o femeie de 27 de ani din comuna Fundu Moldovei, care a efectuat o manevră de întoarcere pe podețul din beton de la intrarea în curtea locuinței.
În urma coliziunii, biciclistul a fost proiectat pe carosabil, suferind leziuni ușoare.
După accident, biciclistul s-a deplasat la domiciliul său fără să discute nimic cu conducătoarea auto, care la rândul ei a parcat autoturismul în curtea locuinței, unde a și fost identificată.
Ulterior, după sesizarea evenimentului prin ”SNUAU 112” bărbatul a fost transportat cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii participanţi la trafic au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul conducătoarei auto şi de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul biciclistului, fiindu-i recoltate probe biologice în vederea determinării alcoolemiei.
Întrucât biciclistul nu a putut justifica prezenţa sa în afara locuinței, a fost sancționat contravenţional pentru încălcarea prevederilor OM 3/24.03.2020.
În cauza s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”, ce va fi soluţionat procedural.
Mai nouă Mai veche