Șofer din Vulturești prins băut la volan pe strada Armatei din Fălticeni


Sâmbătă, 11 aprilie ora 18.30, pe strada Armatei din Fălticeni, în timp ce un echipaj de poliție acționa în cadrul planului de acțiune pentru verificarea respectării prevederilor Ordonanțelor Militare a procedat la oprirea în trafic a autoturismului marca Ford condus de Gheorghe B., de 54 ani, din comuna Vulturești, care emana halenă alcoolică.

A fost testat cu aparatul alcooltest, acesta indicând o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul orășenesc Gura Humorului în vederea recoltării probelor biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe”.

Totodată susnumitul a fost sancționat pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 3/2020, cu amendă în cuantum de 2000 lei.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.