Percheziții la indivizii care ar fi incendiat BMW-ul unui polițist din Vatra Moldoviței. Anchetatorii au ridicat arme, muniție și carne de vânat. Suspecții întorși recent din Anglia au fost introduși în carantină instituționalizată



Percheziții, sâmbătă, la suspecții din dosarul privind incendierea la 10 aprilie 2020 a autoturismului ajutorului şefului de post la Postul de poliţie Vatra Moldoviţei. Două dintre mandatele de percheziție au vizat persoane aflate în autoizolare ca urmare a revenirii în ţară din Marea Britanie la sfârşitul lunii martie 2020. Perchezițiile au fost făcute cu respectarea tuturor normelor de protecţie în vigoare (mănuşi, măşti, viziere şi combinezoane de protecţie, după caz), iar polițiștii au identificat mijloace materiale de probă ce urmează a fi supuse unor expertize criminalistice şi genetice judiciare.

Totodată, la locuinţa unde s-au stabilit din 31.03.2020 în autoizolare fraţii Iosef M., de 21 ani şi Sami M., de 19 ani, au fost descoperite elemente de muniție, un cuţit de vânătoare şi o lunetă, toate fiind ridicate în vederea cercetărilor.

În urma verificărilor în bazele de date ale poliţiei s-a stabilit că cei doi nu sunt autorizaţi să deţină, să poarte şi să folosească arme şi muniţii letale şi neletale pe teritoriul României.

De asemenea, au fost găsite şi indisponibilizate aproximativ 20 kg de carne de vânat în autoturismul marca Mitsubishi Shogun înmatriculat în Marea Britanie, parcat în apropierea locuinţei percheziţionate şi aparţinând lui Iosef M., autovehicul ce a fost indisponibilizat.

Întrucât din cercetările efectuate s-a stabilit că cei doi nu au respectat condiţiile de izolare (au părăsit în repetate rânduri locuinţa), aceştia au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 lei fiecare pentru nerespectarea prevederilor art. 3 alin. 2 din O.M. nr. 4/2020 şi art. 9 alin. 1 din OUG nr. 1/1999 fiind luată totodată şi măsura complementară a carantinării pentru o perioadă de 14 zile.

Despre acest aspect a fost informat şi D.S.P. Suceava.

Totodată, au fost puse în executare patru mandate de aducere, fiindu-le recoltate probe de referinţă genetice (ADN) în vederea efectuării unei expertize genetice judiciare.

În cauză au fost extinse cercetările şi sub aspectul comiterii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor,, braconaj cinegetic şi uzul de armă fără drept.

Mai nouă Mai veche