Un bărbat dependent de alcool a murit singur în casă, în centrul municipiului Suceava


Luni, 27 aprilie 2020, orele 14:12, Poliţia Municipiului Suceava a fost sesizată telefonic prin 112 despre faptul că un bărbat de 40 ani a decedat în locuinţa lui situată în Suceava, pe strada Ştefan cel Mare.

Bărbatul locuia singur locuința de pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Suceava, iar din cauză că era alcoolic, singura persoană cu care ţine legătura era tatăl lui.

Duminică la amiază, tatăl a discutat telefonic cu fiul lui, care era sub influenţa băuturilor alcoolice, şi se plângea de dureri în zona ficatului.

În cursul zilei de luni, tatăl l-a apelat telefonic de mai multe ori pe fiul lui, dar acesta din urmă nu i-a răspuns la telefon, fapt pentru care s-a deplasat la locuinţa fiului, ocazie cu care a constatat faptul că acesta era decedat în imobil.

Din discuţia purtată cu tatăl bărbatului a reieşit faptul că decedatul nu avea medic de familie, era un consumator înrăit de băuturi alcoolice, şi în ultima vreme acuza dureri în zona ficatului, fără a se trata în vreun fel.

Cadavrul a fost depus la Morgă în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „ucidere din culpă”, ce urmează a fi soluţionat procedural de către BIC.
Mai nouă Mai veche