VIDEO Generalul Oprea despre infectarea medicului militar venit de la Cluj: „A fost o seară foarte aglomerată la Terapie Intensivă. Au intrat cu laringoscopul. Atunci e cea mai mare contaminare”



Unul dintre medicii militari trimisi la Suceava de la Cluj-Napoca pentru a suplini lipsa de personal din secţia de Terapie Intensivă a fost confirmat pozitiv. Starea acestuia este bună momentan şi a fost internat pentru îngrijiri de specialitate.

Generalul Ionel Oprea, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a confirmat că medicul a fost confirmat pozitiv. „S-a infectat, l-am testat pozitiv. Încă patru contacţi, care sunt negativi, toţi au fost evacuaţi înapoi la Cluj de unde au venit. Medicul este internat în clinica de boli infecţioase. Ceilalţi sunt în izolare şi ne trimit în noaptea aceasta sau mâine încă cinci colegi în loc”, a precizat Ionel Oprea.

„Chiar când au venit, au fost testaţi imediat. Fiind negativi, au şi intrat în planificare în noaptea aceea, acum vreo trei nopţi. Am avut atunci o solicitare mare pe ATI şi dânşii au avut foarte mult de lucru şi probabil că atunci, în cadrul manevrelor, vă daţi seama că dânşii intră cu laringoscopul ca să intubeze exact oro-faringele pacientului, şi atunci, în momentele acelea, mai ales că sunt senzaţii de vărsătură, tuse ale pacientului, atunci este cea mai mare contaminare”, a explicat Ionel Oprea.

„În noaptea aceea a fost acolo zarvă mare, au avut mulţi pacienţi intubaţi, cu agitaţie, personalul redus, nu au avut mijloace rapid, mă înţelegeţi, şi din cauza asta probabil că protecţia, mijloacele de protecţie n-au fost perfecte”, a adăugat secretarul de stat.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.