VIDEO Incendiu la o casă de pe strada Ion Creangă din Fălticeni



Incendiu în municipiul Fălticeni
23.04.2020, ora anunțării la 112 – 7:18

Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni au intervenit cu două autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, situată pe str. Ion Creangă, din municipiul Fălticeni.

La sosirea echipajelor, ardea acoperișul locuinței, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga gospodărie și la o locuință învecinată.

Incendiul a fost lichidat la ora 8:25.

A ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 100 mp și s-au degradat podul clădirii, aparate electrocasnice și obiecte de mobilier.

Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza efectului termic generat de coșul de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei de locuit, o anexă gospodărească și locuința învecinată.









Mai nouă Mai veche