VIDEO Instalație de dezinfectare a mașinilor care intră în curtea SJU Suceava

Astăzi, reprezentanții Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) au montat și pus în funcțiune o instalație de dezinfectare a mașinilor care intră în curtea SJU Suceava, inclusiv a ambulanțelor.

Componentele instalației au fost donate comunității sucevene de Societatea EGEA INVEST din Ploiești, condusă de domnul Edouard George Anisia.

De asemenea, la realizarea acestei instalații au mai contribuit: domnul Thomas Singh, CEO MEA Metal Applications Romania din Dej, care a sponsorizat grătarele de trecere a autospecialelor, și domnul Radu Perpelea, administratorul companiei DYROT IMPEX din Ploiești, care a sponsorizat manopera pentru automatizarea instalației. USV le mulțumește tuturor pentru receptivitate, susținere și profesionalism!



Transportul, montarea și punerea în funcțiune a instalației au fost asigurate de Universitatea suceveană.

De la declanșarea crizei actuale, pe lângă această instalație de dezinfectare, USV s-a mai implicat în lupta împotriva noului coronavirus prin: linia completă de testare cu extractor și PCR, care furnizează rezultate în 6 ore de la recoltare, pentru toate probele care vin din spital, cadre medicale sau pacienți; Centrul de consiliere pentru cadrele medicale, atât pe plan emoțional, cu psihologi, cât și științific, cu implicarea unor medici din Cluj-Napoca; pachetul de programe software dezvoltate in-house, pentru gestionarea bazei de date a probelor și rezultatelor la DSP; robotul pentru interogarea tuturor persoanelor în vârstă și depistarea situațiilor problematice (proiect pilot pentru Suceava, Cluj, București, Dolj și Constanța); căminele puse la dispoziția cadrelor medicale, în Suceava și Vatra Dornei.

USV

Niciun comentariu

Un produs Blogger.