Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a transmis INSP propunerea de ridicare a măsurii de carantinare a municipiului Suceava și localităților limitrofe



Azi, 11.05.2020, ora 12.00, în sala Ștefan cel Mare a Palatului Administrativ, membrii Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției din cadrul Comitetului Județean de Situații de Urgență Suceava s-au întrunit, într-o ședință extraordinară, pentru a analiza situația la zi a evoluției infecțiilor cu COVID- 19 la nivelul județului Suceava, cu preponderență pe zona supusă măsurii de carantină prin Ordonanța Militară nr. 6/30.03.2020, respectiv propunerea Direcției de Sănătate Publică Suceava de solicitare a ridicării măsurii de carantinare a municipiului Suceava și a celor 8 localități limitrofe.

Ședința extraordinară a CJCCI Suceava a venit în continuarea demersurilor inițiate pentru ridicarea măsurii de carantinare impuse, efectuate în data de 9 mai 2020, către Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne, Centrul Național pentru Situații Speciale de Urgență, Departamentul pentru Situații de Urgență și Institutul Național de Sănătate Publică. Demersurile efectuate de către instituția noastră au vizat punctele de vedere tehnice ale specialiștilor, ale medicilor epidemiologici și ale conducerii spitalului județean, în vederea argumentării documentului „Analiză Epidemiologică de etapă”, care stabilea situația la 09.05.2020 a „Evoluției riscului epidemiologic generat de infectarea cu virusul SARS-CoV-2 la nivelul județului Suceava”, cu preponderență pe zona supusă măsurii de carantină prin Ordonanța Militară nr. 6/30.03.2020.

Propunerea Direcției de Sănătate Publică Suceava nr. 12469/11.05.2020, susținută de argumente tehnice de specialitate și medicale, de natură epidemiologică, care evidențiază trendul pozitiv al evoluției infecțiilor cu COVID -19 în județul Suceava în perioada 26.04.2020- 11.05.2020, a fost de solicitare a ridicării măsurii de carantinare a municipiului Suceava și a celor 8 localități limitrofe, fiind supusă analizei membrilor CJCCI Suceava.

Față de datele prezentate, luând în considerare evoluția infecțiilor cu COVID -19 la nivelul județului, inclusiv în zona carantinată, motivat de precizările conducerii spitalului județean în ceea ce privește asigurarea resursei medicale, în unanimitate s-a decis emiterea unei Hotărâri a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență prin care să se propună ridicarea măsurii de carantinare a municipiului Suceava și a celor 8 comune limitrofe.

Astfel, după transmiterea proiectului spre consultare și formulare de propuneri, a fost adoptată Hotărârea nr. 17/11.05.2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, prin care a fost aprobată propunerea DSP Suceava de ridicare a măsurii de carantinare a a municipiului Suceava și a celor 8 localități limitrofe.

Hotărârea CJSU Suceava indicată și propunerea D.S.P. Suceava a fost înaintată Institutului Național de Sănătate Publică spre avizare, și autorităților centrale spre analiză, în vederea adoptării unei măsuri.

Aceste aspecte au fost aduse la cunoștința primarilor celor 9 localități din zona carantinată, în cadrul unei ședințe operaționale, la care au mai participat prefectul județului Suceava, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, subprefectul Daniel Prorociuc, directorul executiv interimar al Direcției de Sănătate Publică, dr. Manuela Trifan și directorul medical interimar al Spitalului Județean de Urgență Suceava, dr. Valeriu Gavrilovici.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.