Noi reguli transmise de ITM pentru unitățile de frizerie, coafură și cosmetică



La reluarea activităţii în unităţile de frizerie, coafură şi cosmetică trebuie respectate măsurile pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor şi a clienţilor şi trebuie luate măsuri suplimentare pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus (SARS-CoV-2), cum ar fi:

MĂSURI GENERALE

  • Elaborarea planului propriu de urgenţă pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus (SARS-CoV-2) urmărind recomandările autorităţilor medicale competente;
  • Stabilirea măsurilor pentru limitarea numărului de persoane aflate în unitate (spre ex: program de lucru în schimburi pentru lucrători, programarea clienţilor astfel încât să se evite aşteptarea în interiorul unităţii, desfiinţarea zonelor de aşteptare);
  • Stabilirea unui program în care se oferă servicii persoanelor care au peste 65 de ani;
  • Reorganizarea locului de muncă astfel încât să se asigure o distanţă de siguranţă de 2 metri între lucrători, precum şi între clienţi (spre ex: lăsarea unui post de lucru gol între două posturi ocupate, instalarea ecranelor de separare între posturile de lucru, marcarea solului cu autocolante);
  • Dotarea fiecărui lucrător cu ustensilele și materialele necesare activității care să fie lavabile sau de unică folosință (spre ex: prosoape de hârtie);
  • Elaborarea unui plan pentru curăţarea şi dezinfectarea spaţiilor de lucru, a echipamentelor de muncă, a echipamentelor individuale de protecţie, a suprafeţelor obiectelor atinse frecvent (spre ex: mese, scaune, robinete, mânere, butoane, telefoane etc.);
  • Informarea şi instruirea lucrătorilor privind măsurile de prevenire şi protecţie pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus;
  • Asigurarea echipamentelor individuale de protecţie (spre ex: măşti, viziere, ochelari de protecţie, mănuşi) şi a materialelor de curăţare şi dezinfectare;
  • Comunicarea regulilor și informațiilor privind accesul în unitate (măsurarea temperaturii lucrătorilor și clienților la intrare), privind igiena respiratorie în unitate (spre ex: utilizarea măștilor), precum și privind respectarea regulilor de distanțare socială;
  • Dacă este posibil, menţinerea uşilor deschise astfel încât să se evite atingerea mânerelor/clanţelor şi, dacă nu este posibil, dezinfectarea acestora după utilizare;
  • Îndepărtarea obiectelor care nu sunt necesare în desfăşurarea activităţii, ale căror suprafeţe pot fi contaminate (ex: ziare, reviste, broşuri, cataloage etc.);
  • Stabilirea măsurilor specifice pentru clienţi şi informarea acestora;
  • Utilizarea ustensilelor şi a materialelor de lucru (ex: piepteni, perii, mostre de culori, mașini de tuns, foarfeci, uscător de păr etc.) se va face numai de către lucrători;
  • Amplasarea unor recipiente cu substanţe dezinfectante pentru uzul clienţilor, în special în zona de acces în unitate;
  • Efectuarea plăţilor utilizând mijloace electronice (ex: card, mobil). În situaţia când nu este posibil, utilizarea unei cutii în care clienţii să depună banii datoraţi pentru serviciile primite.


MĂSURI SPECIFICE PENTRU LUCRĂTORI

  • Utilizarea echipamentelor individuale de protecţie (spre ex: măşti, viziere, ochelari de protecţie, mănuşi);
  • Folosirea încălţămintei şi a hainelor de lucru exclusiv în interiorul unităţii. Spălarea zilnică a hainelor de lucru;
  • Nepurtarea în timpul programului de lucru de accesorii (spre ex: inele, brăţări, ceasuri) care împiedică igienizarea corectă a mâinilor. Din acelaşi considerent, se recomandă evitarea unghiilor lungi;
  • Utilizarea materialelor igienico-sanitare puse la dispoziţie de către angajator;
  • Spălarea frecventă a mâinilor sau dezinfectarea după terminarea fiecărei activităţi, între clienţi, după atingerea banilor sau a cardurilor de credit, înainte şi după schimbarea mănuşilor/luarea mesei/utilizarea toaletei. Igienizarea mâinilor se va realiza în faţa clienţilor, ori de câte ori este posibil, astfel încât aceştia să conştientizeze că igiena reprezintă o prioritate a unităţii;
  • Respectarea indicaţiilor autorităţilor medicale privind modul corect de spălare a mâinilor;
  • Respectarea instrucţiunilor angajatorului şi a indicaţiilor autorităţilor medicale privind igiena respiraţiei (spre ex: utilizarea şi îndepărtarea corectă a măştilor, utilizarea instalaţiilor de aer condiţionat, conform instrucţiunilor primite de la angajator, aerisirea frecventă a spaţiilor de lucru, evitarea contactului cu persoane care suferă de infecţii respiratorii acute):
  • Păstrarea echipamentelor individuale de protecţie în stare de curăţenie şi igienă, conform instrucţiunilor primite de la angajator;
  • Respectarea regulilor stabilite de angajator în vederea evitării sau reducerii frecvenţei interacţiunii între lucrători, precum şi între lucrători şi clienţi;
  • Respectarea programului de lucru stabilit de angajator pentru reducerea numărului de lucrători prezenţi în acelaşi timp la locul de muncă;
  • Respectarea modului de organizare a activităţii stabilit de angajator pentru reducerea cât mai mult a contactului între lucrători sau între aceştia şi clienţi;
  • Păstrarea distanţei faţă de alţi lucrători sau clienţi, conform instrucţiunilor angajatorului sau recomandărilor autorităţilor medicale;
  • Utilizarea numai a ustensilelor din dotarea proprie (spre ex: nu se poate împrumuta de la alt lucrător ustensile cum ar fi: perii, foarfece etc.), curățarea și igienizarea periodică a acestora;
  • Utilizarea ustensilelor la alt client numai după ce au fost curățate și igienizate în prealabil (de exemplu: piepteni, foarfece, mașini de tuns, mașini de ras);
  • În cazul produselor lichide, utilizarea dozatoarelor pentru evitarea îndepărtării surplusului cu mâinile; 
  • Evitarea folosirii ustensilelor pe fața clientului dacă nu este absolut necesar (spre ex: pentru îndepărtarea părului după tundere). Ustensilele care ating fața clientului trebuie să fie corect curățate și igienizate înainte și după utilizare;
  • Evitarea deplasărilor de la locul de muncă în alte zone ale unităţii sau înafara acesteia, dacă acestea nu sunt absolut necesare;
  • Evitarea staţionării mult timp în zonele în care se află mai mulţi lucrători sau mulţi clienţi (spre ex: în locurile de fumat, locurile de luat masa);
  • Evitarea oricărui contact fizic cu alţi lucrători, precum şi cu clienţii (spre ex: strângeri de mână, îmbrăţişări, sărutări);
  • Anunţarea imediată a angajatorului despre orice situaţie legată de noul coronavirus.


MĂSURI SPECIFICE PENTRU CLIENȚI

  • Respectarea regulilor stabilite de unitate;
  • Spălarea mâinilor cu săpun și apă sau dezinfectarea acestora cu soluția pusă la dispoziție în zona de acces în unitate, la intrare și la ieșire;
  • Purtarea unei măști pe toată durata efectuării serviciilor (spre ex: manichiură, pedichiură), cu excepția situațiilor în care se lucrează asupra feței (spre ex: tratamente cosmetice, ras barbă);
  • Evitarea atingerii inutile a suprafețelor și obiectelor;
  • Evitarea efectuării plății în bani atunci când este posibilă utilizarea cardului. Dacă plata se poate face numai în numerar, efectuarea plății cu suma potrivită și dezinfectarea mâinilor după atingerea banilor;
  • Evitarea staționării în unitate după efectuarea plății;
  • Evitarea frecventării spațiilor publice atunci când sunt semne sau simptome ale COVID-19.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.