Bărbat depistat beat la volanul unui Mercedes pe strada Gării din Rădăuți



Joi, 18 iunie 2020, la ora 16:03, un echipaj de poliție din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți – Compartimentul Rutier, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Gării din Rădăuți, a observat autoutilitara marca Mercedes care se deplasa pe strada Gării, având direcția de deplasare către strada Spitalului.

Procedând la oprirea în trafic a autoutilitarei sus-menționate, la volan a fost identificat Gheorghe Z., de 51de ani, din Rădăuți.

Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, ocazie cu care s-a constatat că rezultatul testului a indicat o valoare de 0,59 mg/L alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți în vederea recoltării de probe biologice.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”.
Mai nouă Mai veche