Dorin Goian după ce a semnat cu Foresta Suceava: „Cu siguranță voi face totul pentru a reuși!”. Obiectivul: promovarea



Dorin Goian (39 de ani) a acceptat să se întoarcă la Suceava, la echipa Foresta, dar nu din poziția de președinte, funcție pe care a ocupat-o în perioada iulie 2016 – ianuarie 2017, ci în cea de antrenor principal. Fostul fundaș al naționalei României l-a înlocuit pe banca tehnică pe Petre Grigoraș, care nu a mai acceptat să continue la echipa din Seria 1 a Ligii 3 în noile condiții financiare.

Goian a oferit primele declarații după ce a semnat cu Foresta și este foarte mulțumit de alegerea făcută.

Dorin Goian: „Vin cu inima deschisă și dornic să fac performanță, însă nu îmi place să promit marea cu sarea”

A declarat că va încerca, în sfârșit, să promoveze echipa din Suceava în Liga 2 și că în perioada următoare va face mai multe schimbări. Va lua anumite decizii în privința jucătorilor. Lotul o să sufere modificări, urmând ca anumiți fotbaliști să semneze contractele scadente în această vară, dar și să vină câteva nume noi, care să crească valoarea lotului.

„Sunt bucuros că m-am întors și am șansa să antrenez acasă, pe stadionul în care m-am lansat în fotbalul mare. Vin cu inima deschisă și dornic să fac performanță, însă nu îmi place să promit marea cu sarea. Cu siguranță voi face totul pentru a reuși. Deocamdată nu știm cine pleacă, cine vine, sunt jucători la final de contract și trebuie să discutăm cu fiecare în parte. În funcție și de bugetul pe care îl vom avea la dispoziție vom încerca să facem o echipă competitivă la Suceava, pentru că mă cunoașteți, mie în fotbal mi-a plăcut să fiu cât mai sus”, a precizat Dorin Goian.

Dorin Goian se află la a doua experienă ca antrenor din carieră. Anterior, el a mai pregătit echipa Bucovina Rădăuți, în perioada noiembrie 2017 – ianuarie 2020, adversă a Forestei în Seria 1 a Ligii 3.

Ca fotbalist, Goian a jucat la echipe din România, precum FCM Bacău, FCSB sau Ceahlăul Piatra Neamț, dar și în afara țării. El și-a trecut în palmares formații ca Rangers, Spezia sau Asteras Tripolis. Pentru naționala României are 60 de meciuri și cinci goluri.

Petre Grigoraș nu a acceptat condițiile Forestei pentru sezonul următor și a decis să plece

Foresta Suceava a terminat sezonul din Seria 1 a Ligii 3 pe poziția a doua și a ratat promovarea în Liga 2. Începuse pregătirea anului fotbalistic 2020-2021, iar conducerea demarase primele negocieri cu antrenorul Petre Grigoraș. Contractul prevedea o clauză specială prin care se prelungește automat în cazul promovării în Liga 2, dar cum obiectivul nu a fost bifat, trebuia ca părțile să ajungă la un consens. Discuțiile începuseră, clubul voia să îi mai ofere o șansă, dar alegerea era la mâna lui Petre Grigoraș, pentru că echipa nu mai putea să-i garanteze facilitățile pe care le-a oferit în acest sezon. Pandemia de COVID-19 și-a spus cuvântul asupra bugetului și finanțelor în cazul echipei din Suceava. Grigoraș nu a acceptat să mai continue și a preferat să plece.

El o preluase pe Foresta în septembrie anul trecut. În cariera de antrenor a mai condus echipele Farul Constanța, FC Onești, Petrolul Moinești, Oțelul Galați, Poli Iași, Pandurii Târgu Jiu, CFR Cluj, ASA Târgu Mureș, ACS Poli Timișoara și SSC Farul Constanța.
Mai nouă Mai veche