Medicul cardiolog Alexandru Calancea este noul manager al Spitalului Județean Suceava



Șeful secției de Cardiologie, medicul cardiolog Alexandru Calancea, va deveni începând de miercuri, 1 iulie, manager interimar al Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava.

Schimbarea la conducerea unității medicale se produce după ce actualul manager interimar, medicul Anatolii Buzdugan, a cerut revenirea pe funcția de șef al secției Neurochirurgie, iar directorul medical, dr. Valeriu Gavrilovici, pe funcția de șef al secției Chirurgie Generală.

Spitalul Județea Suceava are conducere interimară după ce fostul manager Vasile Rîmbu a fost demis pentru managementul defectuos care a transformat unitatea medicală în focar Covid-19. Rîmbu este acum suspect într-un dosar penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. Vasile Rîmbu a fost numit și susținut în funcție de președintele PNL al CJ Suceava, Gheorghe Flutur, considerat de populație la de vinovat pentru criza de la nivelul Spitalului Județean Suceava.
Mai nouă Mai veche