Un bărbat a murit după ce a căzut de pe acoperișul unei anexe, s-a lovit la cap și nu a cerut tratament medical


Miercuri, 12 august 2020, la ora 07:59, polițiștii au fost sesizați prin 112 de lucrătorii Serviciului de Ambulanță Suceava cu privire la decesul unui bărbat de 36 ani, din satul Moișa, comuna Boroaia.

Bărbatul locuia împreună cu soția și copiii în satul Moișa. Din relatările soției reiese că în ziua de 10 august 2020, tânărul în timp ce lucra la acoperișul unei anexe a locuinței sale a căzut de la o înălțime de circa doi metri, lovindu-se la cap. În cursul zilei de 11 august 2020 acesta a acuzat dureri de cap, însă nu a solicitat intervenția vreunui echipaj medical în vederea efectuării unor investigații.

În dimineața de 12 august 2020, bărbatu a fost găsit decedat de soție pe pardoseala bucătăriei de vară.

În urma examinării cadavrului s-a identificat prezența unei plăgi în zona pariental-stângă, leziune care din relatările soției provine în urma incidentului din data de 10 august 2020, care a fost relatat mai sus.
Cadavrul se află depus la morga Spitalului Municipal Fălticeni.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă” ce va fi soluționat de către lucrătorii Postului de Poliție Boroaia.
Mai nouă Mai veche