Permis ucrainean fals prezentat polițiștilor de un tânăr din Cajvana care a fost depistat de radar cu 92 km/h în localitate

Joi, 29 octombrie 2020, la ora 11:29, echipajul de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava – Biroul Rutier, în timp ce acționa pe DJ. 209 D, în localitatea Călinești Enache, a oprit pentru control autoturismul marca Audi care a fost înregistrat cu aparatul radar, circulând cu viteza de 92 km/h (mai mult cu 42 km/h față de limita legală), iar conducătorul auto nu folosea centura de siguranță.

Conducătorul auto a prezentat pentru control documentele personale, respectiv cartea de identitate, permisul de conducere auto eliberat de autorităţile Ucrainene, declarând verbal că documentele autoturismului nu le are asupra sa.

Cu această ocazie, conducătorul autoturismului a fost identificat în persoana numitului Gavril Z., de 34 ani, din orașul Cajvana.

Conducătorului auto al autoturismului marca Audi i-au fost adresate întrebări cu privire la modul de dobândire a permisului de conducere, dar acesta nu a răspuns în mod explicit lucrătorilor de poliție. 

Întrucât există suspiciuni cu privire la autenticitatea şi valabilitatea documentului, respectiv a permisului de conducere eliberat de statul Ucraina, conducătorului auto i s-a solicitat să însoțească lucrătorii de poliție la sediul subunității pentru continuarea verificărilor.

De asemenea, s-a stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere auto eliberat de către autorităţile din România.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, complicitate la „falsul material în înscrisuri oficiale”, „uzul de fals” şi „fals material în înscrisuri oficiale”.
Mai nouă Mai veche