Buletin de presă, 6 noiembrie 2020 - IPJ Suceava

Evenimente rutiere cercetate de polițiști

La 05.11.2020, ora 07.00, în timp ce conducea autoturismul pe bd. 1 Mai din municipiul Suceava, un bărbat de 28 de ani din comuna Berchişeşti a virat stânga încălcând marcajul longitudinal dublu continuu, moment în care a fost acroșat de autoturismul condus de către un bărbat de 47 de ani din judeţul Iaşi.
Din accident a rezultat rănirea unei femei de 43 de ani din judeţul Iaşi, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 47 de ani, care a fost transportată cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.


Material lemnos confiscat de poliţişti

La 05.11.2020, o patrulă din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Vadu Moldovei a oprit pentru control, pe DJ155A în localitatea Bogdănești, autoutilitara condusă de un localnic, care transporta conform avizului de însoţire cantitatea de 5 mc rumeguș de esenţă rășinoase.
Existând suspiciuni cu privire la cantitatea de rumeguş transportată, s-a cerut sprijinul specialiştilor silvici, care în urma inventarierii au stabilit faptul că, bărbatul transporta cantitatea de 9,79 mc, cu 4,79 mc față de datele din avizul de însoţire.
În cauză s-a aplicat o sancţiune contravenţională pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare de 512,53 lei a fost confiscat şi predat în custodie Ocolului Silvic Râşca.


Dosar penal la regimul rutier

La 05.11.2020, orele 13.00, o patrulă din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Mălini a oprit pentru control pe raza comunei Baia, autoturismul condus de un localnic de 17.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti în bazele de date, s-a constatat faptul că, tânărul de 17 ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, acesta declarând că autoturismul este proprietatea tatălui și l-a condus fără acordul acestuia.
Întrucât autovehiculul nu era asigurat cu polița R.C.A. valabilă, s-a dispus reținerea certificatului și a numerelor de înmatriculare.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluţionat procedural.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.