Internarea forțată a unui bărbat din Cârlibaba la Spitalul de Psihiatrie Grajduri, dispusă de Judecătoria Vatra Dornei într-un dosar de distrugere

Judecătoria Vatra Dornei a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei și a dispus internarea medicală a unui bărbat din Cârlibaba, acuzat de săvârșirea infracțiunii de distrugere, într-o unitate sanitară de specialitate până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.

Decizia a fost pronunțată în cameră de consiliu, în data de 28 octombrie 2020.

Încheierea Judecătoriei Vatra Dornei a fost comunicată Poliției municipiului Vatra Dornei, pentru a fi pusă în executare.

Vineri, 6 noiembrie, suspectul a fost identificat pe raza localității de domiciliu, a fost condus la sediul Poliției municipiului Vatra Dornei, unde a fost solicitată o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Vatra Dornei cu care acesta a fost transportat și internat la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Pădureni - Grajduri, județul Iași.
Mai nouă Mai veche