VIDEO Atacul asupra lui Daniel Bodnar, tratat de poliție ca o simplă tamponare. Ambii șoferi au fost sancționați contravențional

Atacul de joi dimineață asupra activistului de mediul Daniel Bodnar a fost tratate de polițiștii suceveni ca o simplă tamponare, cei doi șoferi fiind sancționați contravențional.

Vasilică Știrban, șoferul autoturismului Mercedes, a fost sancționat cu amendă de 870 de lei și suspendarea permisului de conducere pentru 60 de zile pentru nerespectarea legislației rutiere privind depășirea.

Daniel Bodnar a fost sancționat contravențional cu avertisment pentru că a folosit telefonul mobil la volan.

Joi dimineață, puțin după ora 5.00, Daniel Bodnar urmărea un camionul cu numărul de înmatriculare SV 63 BRU, încărcat cu bușteni, al firmei SC Man Silva Forest SRL din Gura Putnei.

Între mașina lui Daniel Bodnar și camionul cu lemne s-a interpus autoturismul Mercedes condus de Vasilică Știrban, de 22 de ani, fiul patronului. Tânărul l-a șicanat pe Daniel Bodnar și a condus pe contrasens pentru a-i bloca mașina.

Când Daniel Bodnar s-a angajat în depășire, Vasilică Stirban a tras stânga de volan și i-a lovit mașina activistului de mediu, încercând să-l scoată în decor.

Polițiștii anunțați prin 112 au tratat evenimentul ca pe o simplă tamponare, apreciind că manevra șoferului autoturismului Mercedes nu ar fi pus în pericol viața lui Daniel Bodnar.

Mai multe informații:
Mai nouă Mai veche