Un polițist beat a lovit cu mașina doi pietoni, a fugit de la locul accidentului și a ascuns mașina în curtea Postului de Poliție Mușenița. Polițistul a fost reținut în arestul IPJ Suceava

Polițistul Bogdan Niga a fost reținut în arest după ce fiind beat la volan a provocat un accident rutier, a fugit și a încercat să-și șteargă urmele. 

Accidentul s-a produs în urmă cu trei săptămâni, la Baineț, comuna Mușenița. Vineri, 20 noiembrie, la ora 18.15, fiind sub influența băuturilor alcoolice, agentul de poliție Bogdan Niga s-a urcat la volanul autoturismului personal marca Volvo și a condus pe drumul județean 291A. Cu aproximativ 300 de metri înainte de Postul de Poliție, Bogdan Niga a lovit două persoane în vârstă de aproximativ 70 de ani, soț și soție. 

Polițistul a fugit de la locul accidentului și a ascuns mașina în curtea Postului de Poliție Mușenița. 

Mașina a fost identificată de colegii lui, dar polițistul a negat că ar fi condus autoturismul, iar tatăl polițistului a declarat că el s-ar fi aflat de fapt la volan. Cei doi au fost testați și polițistul a fost depistat sub influența băuturilor alcoolice, acesta fiind băut și la momentul producerii accidentului, conform buletinului de analiză toxicologică. 

Luni la amiază, procurorul de caz a dispus reținerea polițistului în arest pentru 24 de ore, urmând ca marți să fie dispusă în continuare o măsură preventivă privativă sau restrictivă de libertate. 

Mai nouă Mai veche