Un fost jandarm din Suceava, în vârstă de 42 de ani, fără comorbidități, diagnosticat cu coronavirus, a murit în prima zi a anului 2021

Un fost jandarm din Suceava, care a participat şi la misiunea de menţinere a păcii în Kosovo, a murit din cauza coronavirus. Neculai Prostire avea 42 de ani, a fost confirmat în 19 decembrie, iar după câteva zile a fost internat a ATI; cu saturţia extrem de mică de oxigen. Pacientul nu prezenta comorbidităţi, dar a murit n prima zi a anului.

„Anul 2021 a început cu o veste foarte tristă. În prima zi a anului, un fost jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava a încetat din viaţă, la vârsta de doar 42 de ani, fiind răpus de COVID-19. Neculai Prostire a fost confirmat cu virusul SARS-CoV-2, iar după câteva zile, pe data de 19 decembrie, a fost internat la Spitalul Judeţean Suceava, secţia ATI, cu saturaţia de oxigen foarte scăzută. Acesta nu prezenta alte comorbidităţi”, a transmis, sâmbătă, Jandarmeria Suceava.

Din anul 2004 până în anul 2012, bărbatul şi-a desfăşurat activitatea în domeniul ordinii şi siguranţei publice, debutând în cadrul Grupei de Supraveghere şi Intervenţie Fălticeni.

În perioada decembrie 2010- iunie 2011 a participat la misiunea internaţională de menţinere a păcii în provincia Kosovo.

„În aceste momente de tristeţe, ne manifestăm regretul faţă de pierderea fostului nostru camarad şi transmitem sincere condoleanţe familiei! Dumnezeu să-l odihnească în pace”, au mai transmis jandarmii din Suceava.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.