„Învățământul bi-plurilingv în Africa: franceza și limbile afrricane în sistemul de învățământ”,

Miercuri, 27.01.2021, ora 18:00, Biroul Francez invită francofonii și francofilii suceveni să participe la conferința: „Învățământul bi-plurilingv în Africa: franceza și limbile afrricane în sistemul de învățământ”, susținută online de Ndjémé Sow, sociolingvist, cadru didactic-cercetător al Universității „Assane Seck” din Ziguinchor, Facultatea UFR Litere, Arte și Științe Umaniste, specialitatea Litere Moderne.

Întâlnirea cu invitata senegaleză oferă posibilitatea de a dialoga pe detalii ale temei propuse, dar presupune și un schimb de experiență vizând realități comune.

Activitățile tematice planificate în fiecare miercuri pot fi urmărite pe adresa de facebook a Biroului Francez: facebook.com/Biroul-Francez-Casa-Prieteniei-1705411698690534, pe site-ul Consiliului Județean: cjsuceava.ro/index.php/biroul-francez sau pe site-ul Asociației Alianța Franceză din Suceava: https://afsuceava.ro.

„Francofonia în comunitate” este un proiect francofon inițiat de Centrul de Reușită Universitară al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava în colaborare cu Asociația „Alianța Franceză din Suceava” -Biroul Francez Suceava, cu sprijinul Agenției Universitare a Francofoniei, unic în România, datând din anul 2012, care își propune să încurajeze învățarea limbii franceze și să promoveze valorile Francofoniei în comunitatea suceveană. 
Mai nouă Mai veche