Tânăr depistat băut la volanul unei mașini cu care circula sinuos, la Dumbrăveni

La 8 ianuarie 2021, ora 19.30, lucrătorii Poliției Orașului Salcea, fiind în serviciul de patrulare pe raza localității Dumbrăveni, pe drumul national 29, în vederea depistării conducătorilor auto care săvârşesc abateri la regimul rutier, pe sensul de mers Suceava către Botoșani, au observat un autoturism Peugeot 407 care circula sinuos, existând suspiciunea despre conducătorul auto ca a consumat băuturi alcoolice.

S-a procedat, prin punerea în funcțiune a semnalelor acustice și luminoase ale autospecialei din dotarea Poliției Orașului Salcea, la oprirea vehiculului în cauză, vehicul care a virat la stânga de pe drumul national in zona magazinului Profi.

La vederea semnalelor, conducătorul auto nu s-a conformat din prima, sesizând cu greu semnalele autospecialei in partea din spate, însă în cele din urmă s-a conformat și a oprit în parcarea din spatele magazinului Belpan.

În continuare, persoana care conducea autoturismul, ușor agitată, a fost legitimată, stabilind că se numește Marius V., de 28 de ani, din Dumbrăveni.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul testării fiind de 0,54 mg/l alcool pur în aer expirat.

Având în vedere cele constatate, șoferul a fost condus la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Județean Suceava, unde i s-au recoltat 2 mostre biologice de sânge.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea uni vehicul sub influența alcoolului”.
Mai nouă Mai veche