Apel la 112 după ce un șofer a văzut o mașină care se deplasa haotic pe E85. Tânărul de la volan 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat

Luni, 15 februarie 2021, un echipaj din cadrul Secției de Poliție Rurală Vadu Moldovei aflat în serviciul de patrulare pe raza secției a fost sesizat la ora 21.46 prin 112 cu privire la faptul că pe DN 2 / E 85, pe raza comunei Drăguşeni, un autoturism se deplasează haotic.

S-a luat legătura cu apelantul care a relatat că autoturismul care face obiectul sesizării este marca Audi iar acesta se deplasează din direcţia Drăguşeni către Fălticeni.

În jurul orei 22.20, s-a procedat la oprirea în trafic a autoturismului pe raza localităţii Vadu Moldovei.

La volanul autoturismului marca Audi a fost identificat Ionuţ I., de 27 de ani, din comuna Vânători, județul Iaşi. Fiind testat cu aparatul alcooltest, a rezultat o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost condus la Spitalul municipal Fălticeni în vedere recoltării de probe biologice de sânge, fiind întocmit față de acesta dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
Mai nouă Mai veche