Tânăr din Mihoveni care a încercat să incendieze o șură, reținut în arestul IPJ Suceava

Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că anexa unei locuințe din satul Mihoveni, comuna Șcheia, a fost incendiată de persoane necunoscute în cursul zilei de luni, 22 februarie. În urma cercetărilor, a fost identificat Nicolae Sebastian M., de 25 de ani, localnic, acesta fiind anchetat pentru pentru săvârşirea tentativei la infracțiunea de „distrugere”.
 
Anchetatorii au stabilit că luni seară, la ora 20.17, Nicolae Sebastian M. s-a deplasat prin grădina locuinței persoanei vătămate, având asupra sa un pet din plastic care conținea un lichid, cu miros asemănător celui de benzină, cu ajutorul căruia a incendiat oblonul din lemn, montat în partea exterioară la șură, provocând distrugerea acestuia pe o suprafață de circa 25x10 cm, valoarea prejudiciului produs fiind evaluată la suma de aproximativ 100 lei.

Incendiul s-a stins, probabil ca urmare a modului deficitar de punere în practică a acțiunii criminale, însă acțiunea suspectului putea conduce la consecințe deosebit de grave în situația în care incendiul s-ar fi extins la întreaga clădire, raportat la faptul că în interior erau depozitate materiale de construcție din lemn, partea superioară a șurei era construită din lemn, în pod fiind depozitată vegetație uscată ( furaje pentru animale).

Suspectul a fost audiat în prezența unui avocat din oficiu ocazie cu care a recunoscut comiterea faptei, iar prin ordonanța din 25 februarie 2021 s-a dispus reținerea suspectului pe o durată de 24 de ore, acesta fiind escortat și depus la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Suceava.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.