VIDEO O femeie de 33 de ani, mamă a doi copii, a fost încoronată Miss Germania 2021 într-o competiție din care a fost eliminată proba defilării în costum de baie și în care s-a pus accent pe convingerile şi personalitatea participantelor

O femeie în vârstă de 33 de ani, mamă a doi copii, a fost încoronată Miss Germania 2021 în cadrul unui concurs reînnoit care, potrivit organizatorilor, are în prim-plan convingerile şi personalitatea participantelor şi este mai puţin axat pe aspectul fizic, renunţându-se la clasica defilare în costumul de baie, relatează duminică Reuters.

Îmbrăcată într-un costum negru, Anja Kallenbach, deţinătoarea titlului Miss Turingia, s-a impus în faţa candidatelor din alte 15 landuri în finala concursului desfăşurat sub sloganul "Emanciparea femeilor autentice", difuzat sâmbătă seară pe Youtube.

În faţa vocilor care critică astfel de concursuri susţinând că sunt sexiste, demodate şi încurajează atitudinile misogine, şi alţi organizatori, inclusiv cei ai concursului Miss Statele Unite, au renunţat de asemenea la proba defilării candidatelor în costum de baie.

Organizatorul concursului Miss Germania a declarat că femeile cu vârste între 18 şi 39 care au participat la ediţia din acest an au trebuit să demonstreze că "au un obiectiv clar în minte şi că militează pentru un viitor mai bun".

Printre candidate s-au numărat o femeie care luptă împotriva idealului "slab este frumos", o alta care se concentrează pe informarea publicului cu privire la aspectele negative ale sectelor religioase şi o altă concurentă care a declarat că militează contra decalajui salarial între femei şi bărbaţi.

Mai nouă Mai veche