IPJ Suceava: Peste patru sute de sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2

IPJ Suceava a anunțat că în perioada 15-20 martie, polițiștii suceveni au derulat, pe raza județului, atât în mediul urban cât și rural, acţiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2. Instituția anunță că au fost verificate 366 de societăți comerciale şi 124 de mijloace de transport în comun, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 415 sancțiuni contravenționale la Legea nr. 55/2020 în valoare de 57.050 lei. De asemenea, au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse 6496 de persoane.

Cu ocazia controalelor în trafic, efectuate împreună cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, poliţiştii au verificat legalitatea efectuării transportului de marfă și persoane, inclusiv modul în care măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 sunt respectate în timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale.

Conducătorii tuturor autoturismelor verificate în trafic au fost instruiți de polițiști în privinţa respectării prevederilor Legii 55/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-Co

Au fost efectuate verificări, de asemenea și în zona hypermarket-urilor și în zonele aglomerate.

De asemenea, au fost instruiți cu privire respectarea regulilor de prevenire a răspândirii virusului toți administratorii de unități economice, rstaurante, pensiuni și unități turistice.

O acțiune cu efective sporite s-a desfășurat sâmbătă, 20 martie, între orele 18.00 - 23.00, cadrele Serviciului de Ordine Publică împreună cu polițiști din cadrul Poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc, polițiști de la Secția de Poliție Rurala Vama, jandarmi de la IJJ Suceava și luptători SAS acţionând în zona localurilor publice și a restaurantelor din localitățile Vama și Câmpulung Moldovenesc pentru prevenirea infecțiilor cu SARS-CoV-2, precum și pentru prevenirea și combaterea faptelor săvârșite cu violență.

În cadrul acțiunii au fost verificate 20 de unități economice și au fost controlate 100 de autotvehicule, fiind verificate 160 de persoane.

20 de persoane au fost avertizate pentru portul necorespunzător al măștii de protecție sanitară.

De asemenea, în cadrul acțiunii au fost aplicate 22 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 6500 lei, din care 21 de sancțiuni la Legea nr. 55/2020 (măsuri prevenire COVID-19) și o sancţiune la OUG 195/2002 (circulația pe drumurile publice).

IPJ Suceava amintește că potrivit HG 293/10.03.2021 s-au impus noi măsuri restrictive în ceea ce privește deplasarea persoanelor, zilnic echipajele de poliție, poliţie locală și jandarmerie aflate în serviciu pe raza județului verificând modul de respectare a interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 22:00-05:00.

Circulația persoanelor este permisă în intervalul mai sus precizat pentru următoarele motive:
  • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  • deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
  • deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

IPJ Suceava recomandă tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri.

IPJ Suceava  amintește de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.
Mai nouă Mai veche