Șofer băut găsit la volanul unei mașini cu defecțiuni la sistemul de iluminare, sâmbătă noapte, în zona Gării Burdujeni

Sâmbătă, 27 martie, în jurul orei 22.35, patrula de siguranță publică din cadrul Secției de Poliție Burdujeni, în timp ce efectua serviciul de patrulare pe raza cartierului Burdujeni, a procedat la oprirea regulamentară pe strada Nicolae Iorga a autoturismului VW Passat care prezenta defecțiuni la sistemul de iluminare.

Cu această ocazie s-a constatat că la volanul autoturismului se afla Constantin B., în vârstă de 47 de ani, din Suceava.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică și a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice, respectiv trei beri în jurul orei 10.30-11.00, a fost condus la sediul Poliției Municipiului Suceava, Biroul Rutier Suceava, unde a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, solicitând recoltarea de probe biologice

Ca urmare a acestui fapt, Bolohan Constantin a fost condus la UPU Suceava, unde i s-a recoltat o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, la ora 23.01, conducătorul auto refuzând recoltarea celei de a doua probe.

În cauză s-a întocmit proces verbal de constatare a infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Conducătorul auto a fost sancționat conform Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea pandemiei de Covid 19.
Mai nouă Mai veche