Șofer care circula haotic prin Șcheia, depistat beat la volanul mașinii

Marți, 16 martie, la ora 17:51, lucrătorii Secției de Poliție Rurală Șcheia au fost sesizați despre faptul că un autoturism Dacia circulă haotic pe strada Aviatorului din localitatea Șcheia și este posibil ca șoferul autoturismului să fie sub influența băuturilor alcoolice, acesta staționând în dreptul cafenelei BCaffe.

Autoturismul Dacia a fost găsit în dreptul cafenelei BCaffe din localitatea Șcheia, iar în interiorul autoturismului pe scaunul șoferului se afla Vasile Croitoru, de 62 de ani, din Suceava, care emana halenă alcoolică și care a recunoscut că a condus autoturismul mai sus menționat.

Cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Județean Suceava unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Mai nouă Mai veche