Tânăr fără permis, plimbare cu mașina, noaptea, pe străzile din Rădăuți

Luni, 22 martie, la ora ora 23.40, un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți a observat pe strada Ion Nistor un autoturism Ford Focus care se deplasa din direcția străzii Dobrogeanu Gherea către strada Piața Unirii. La vederea echipajului de poliție, conducătorul autoturismului în cauză a virat dreapta pe strada Grădinilor, ulterior stânga pe strada Dimitrie Dan, ajungând în stația peco Lukoil.

În benzinărie, la volanul mașini a fost identificat Vasile G., de 24 de ani, din comuna Bobota, sat Derșida, județul Sălaj, iar ca pasager a fost identificat Ionuț M., de 20 de ani, din orașul Vicovu de Sus.

Fiindu-i solicitate documentele personale și ale vehiculului, conducătorul auto a declarat verbal că nu posedă permis de conducere, iar actele autoturismului nu le posedă, acestea fiind la vărul său.

În urma verificărilor efectuate în baza de date, s-a constat faptul că tânărul nu figurează ca posesor de permis de conducere.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză urmează a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Cele două persoane au fost sancționate contravențional conform Legii 55/2020, întrucât au circulat în intervalul orar 22.00-05.00 neavând un motiv întemeiat.
Mai nouă Mai veche