Accident de muncă grav într-o pădure din Pojorâta. Bărbat cu bazinul rupt după ce a fost lovit de un buștean

Luni, 5 aprilie, în jurul orei 12:18, Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată de personalul medical de la Spitalul Câmpulung Moldovenesc despre faptul că în jurul orei 12.00 a fost adus cu ambulanța Constantin R., în vârstă de 29 de ani, din comuna Frumosu, care a suferit un accident de muncă petrecut în pădure, având ca diagnostic preliminar „policontuzionat printr-un traumatism produs de un buștean”, urmând a fi transferat la Spitalul Județean Suceava.

Bărbatul este angajat din luna februarie 2021 la SC VLADCOST SRL din comuna Slatina, cu punctul de lucru în comuna Pojorâta, satul Valea Putnei.

Luni, în jurul orei 07.00, bărbatul, împreună cu doi colegi de serviciu, s-au deplasat în Cantonul 12 Tiniș din comuna Pojorâta, satul Valea Putnei, pentru a identifica masă lemnoasă rămasă pe picior, în vederea exploatării.

Ajunși la fața locului, Constantin R. a tăiat cu drujba un arbore de pe picior, specia brad, care era rupt la circa 5,5 metri de sol din cauza intemperiilor, moment în care, din neatenție și a solului acoperit cu zăpadă, a fost lovit de un buștean în cădere în zona burții.

De la fața locului, bărbatul a fost transportat de către un coleg cu un vehicul tip TAF până în sediul punctului de lucru al firmei, iar ulterior un alt coleg l-a transportat la domiciliu.

După ce a ajuns la domiciliu, persoana vătămată a început să se simtă tot mai rău, acuzând dureri în zona bazinului, motiv pentru care a apelat 112 și a solicitat un echipaj de ambulanță, în vederea transportării la spital.

S-a procedat la efectuarea cercetării locului faptei, fiind identificat un buștean tăiat, cu dimensiunea de aproximativ 5,5 metri lungime și 50 cm diametru, iar în apropierea acestuia, pe un sol acoperit cu zăpadă, au fost identificate două urme de încălțăminte produse prin alunecare, care cel mai probabil provin de la persoana vătămată, precum și rumeguș proaspăt.

În continuare, s-a luat legătura telefonic cu victima care a relatat că se află la Spitalul Județean Suceava, a fost diagnosticat cu „fractură de bazin”, motiv pentru care urmează a fi operat de personalul medical.

Fiind întrebat, bărbatul a relatat că el singur a tăiat copacul cu drujba, nu a fost atent și s-a accidentat, iar în momentul producerii evenimentului nu purta echipament de protecție, respectiv cască de protecție și burtieră.

În temeiul art. 288 alin. (1) din Codul de Procedură Penală, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de ”vătămare corporală din culpă”, ”neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și ”nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” .

În cauză urmează a fi informat Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
Mai nouă Mai veche