Două mii de pachete cu țigări confiscate de polițiștii de frontieră suceveni

Poliţiştii de frontieră suceveni au descoperit şi confiscat, în urma unei acţiuni desfăşurate pe linia combaterii contrabandei cu țigări, 2.000 pachete cu țigări, în valoare de 23.400 lei, marfă ce urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă.

În data de 17 aprilie 2021, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina a fost declanșată o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 11.00, un echipaj al Poliției de Frontieră din cadrul sectorului a observat, pe direcția localității Ulma, două persoane care transportau mai multe colete voluminoase de la frontiera de stat spre interiorul țării.

Poliţiştii de frontieră au acționat pentru reținerea celor în cauză, iar în momentul în care bărbații au observat echipajul poliţiştilor de frontieră, au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul ucrainean, ignorând somațiile lucrătorilor noștri.

În vederea reținerii persoanelor implicate, au fost trase două focuri de avertisment în plan vertical, conform prevederilor legale, însă nici de această data cei în cauză nu s-au oprit.

Imediat, au fost anunţate şi autorităţile ucrainene despre caz în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră.

La fața locului au fost descoperite 4 colete cu țigări care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 2.000 pachete cu țigări, provenite din magazine de tip duty free.

Țigările în valoare de 23.400 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, precum și pentru identificarea tuturor persoanelor implicate şi documentarea întregii activităţi infracţionale.

Mai nouă Mai veche