O fetiță de trei ani a suferit arsuri pe mâini și picioare după ce s-a opărit cu supă fierbinte, la Vicovu de Sus

La 27 aprilie, ora 19.03, autoritățile au fost sesizate prin 112 de către o femeie din Vicovu de Sus cu privire la faptul că fiica sa în vârstă de 3 ani s-a opărit cu supă fierbinte.

În jurul orei 19.00, femeia se afla în bucătărie, împreună cu cei trei copii ai săi, cu vârste de un an, trei ani și patru ani. 

La un moment dat, minora de trei ani a tras de pe masă un recipient din inox, în care se afla supă fierbinte, împrejurări în care a suferit leziuni corporale ca urmare a faptului că lichidul fierbinte i s-a vărsat pe corp.

Minora a fost preluată și transportată de către un echipaj al SMURD la Spitalul municipal Rădăuți, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate, unde a fost diagnosticată cu: „arsuri de gradul I și II pe o suprafață membrelor inferioare și membrul superior stâng”.

În cauză s-a întocmit dosar penal cu privire la infracţiunea de „vătămare corporală din culpă”.
Mai nouă Mai veche