Razie în Piața Verești pentru prevenirea pestei porcine. Un bărbat din Cajvana a fost prins cu zece porci într-o mașină

Inspectoratul de Poliția Județean Suceava anunță că duminică, 25 aprilie 2021, între orele 05.00-10.00, cadrele Serviciului de Ordine Publică împreună cu politisti din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor și Secției de Poliție Rurală Ipotești, jandarmi de la IJJ Suceava si medici ai DSVSA Suceava, au acţionat în localitatea Verești pentru prevenirea pestei porcine africane, combaterea transportului şi comertului ilicit cu suine sau produse de origine animală, produse agricole şi produse de provenienţă extracomunitară.

Au fost controlate șapte societăţi comerciale, PFA, ÎI, producători agricoli individuali. Au fost verificate 49 autovehicule, avându-se în atentie în primul rând transporturile de porci vii (suine). Au fost legitimate 112 persoane. 

În total, au fost aplicate 18 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 6.205 lei, dintre care 11 la Legea nr. 55/2020 (măsuri prevenire COVID-19), 1 la OUG 195/2002 (circulația pe drumurile publice), 1 la HG 984/2005 (normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor) și 5 la alte acte normative

Un bărbat orașul Cajvana a fost depistat în timp ce transporta zece suine cu auto proprietate in vederea comercializării în piața Verești, fara a deține documente sanitar-veterinare. S-a aplicat sancțiunea contravențională a amenzii cu 1200 lei pentru încălcarea prevederilor art. 3 lit. a2 din HG nr. 984/2005.
Mai nouă Mai veche