Un bătrân de 89 de ani a suferit arsuri grave la picioare după ce incendiat vegetația din grădină, la Bilca

La 27 aprilie 2021, la ora 14.28, lucrătorii Secției de Poliție Rurală Gălănești au fost sesizați prin 112, de către o femeie din comuna Bilca, cu privire la faptul că „un om a luat foc din greșeală”.

În urma deplasării la fața locului, pe raza comunei Bilca, pe un teren agricol a fost identificat Ioan I., de 89 de ani, localnic, care se afla întins pe sol, prezentând leziuni vizibile la nivelul membrelor inferioare.

Din discuția purtată cu apelanta, aceasta a relatat faptul că în timp ce se afla în curtea locuinței sale de domiciliu a sesizat că vecinul său a dat foc vegetației de pe suprafața de teren ce îi aparține, iar din cauza unui moment de neatenție din partea acestuia, flăcările rezultate s-au extins spre el, luând astfel foc hainele pe care le purta.

La sosirea organelor de poliție focul era stins.

La fața locului a intervenit un echipaj SMURD din cadrul Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus, care l-a preluat și transportat pe numitul Isopescu Ioan la Spitalul Municipal Rădăuți în vederea acordării de îngrijiri medicale, fiind diagnosticat prezumtiv cu ”arsuri de gradul II la nivelul membrelor inferioare”.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.
Mai nouă Mai veche