Accident de muncă la Novafil Gura Humorului. Un inginer energetician a căzut de la trei metri

Luni, 10 mai 2021, la ora 12.10, lucrătorii din cadrul Compartimentului Ordine Publică Urbană a Poliției orașului Gura Humorului au fost sesizaţi de către ofiţerul de serviciu cu privire la faptul că la UPU Gura Humorului se află o persoană care s-a accidentat la locul de muncă.

A fost identificat Marius A., de 58 de ani, localnic, căruia i se acordau îngrijiri medicale, iar din discuţiile purtate cu acesta a rezultat faptul că este angajat la SC NOVAFIL SA din oraşul Gura Humorului, în funcţia de inginer energetician.

Luni, în jurul orelor 11:45, aflându-se în timpul programului de lucru, acesta s-a urcat pe o scară cu scopul de a monta un utilaj, moment în care scara a alunecat pe pardoseală iar bărbatul a căzut de la o înălţime de aproximativ trei metri.

Bărbatul s-a deplasat la UPU Gura Humorului unde a fost diagnosticat cu ,,traumatism membru inferior drept”.

Echipa operativă s-a deplasat la locul producerii evenimentului, unde a fost efectuată cercetarea la faţa locului.

De asemenea, s-a luat legătura cu directorul, aducându-i-se la cunoştinţă obligaţia ca prin persoanele abilitate pe această linie de muncă să informeze Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava cu privire la cele întâmplate.

În cauză s-a întocmi dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art.349, art.350 alin.1 şi art.196 alin.2 şi 3 din Codul Penal.
Mai nouă Mai veche