Întâlnire a proprietarilor de cai pe toloaca din comuna Satu Mare, oprită de polițiștii după o sesizare anonimă

Sâmbătă, 22 mai 2021, la ora 13:53, patrula de siguranță publică din cadrul Secției de Poliție Rurală Marginea a fost sesizată cu privire la faptul că un cetățean, care nu și-a divulgat identitatea, a reclamat că pe raza comunei Satu Mare se desfășoară un târg de cabaline.

Având în vedere sesizarea, lucrătorii de poliție au desfășurat activități de patrulare și verificare pe raza comunei Satu Mare, ocazie cu care în zona denumită popular „La toloacă” a fost identificată o adunare de mai multe persoane care participau la o expoziție / demonstrație de cabaline.

Cu această ocazie, s-a procedat la identificarea persoanei care a organizat demonstrația de cabaline, Gheorghe V., de 49 de ani, din comuna Satu Mare.

Bărbatul a relatat faptul că nu este vorba de organizarea unui târg, concurs de cabaline, ci doar a organizat o întrunire cu mai multe persoane care dețin cabaline, aceasta întâlnire fiind mai mult o activitate de divertisment.

Cu ocazia aducerii la cunoștință a faptului că a încălcat prevederile Legii nr. 55/2020 M, acesta a încheiat desfășurarea activităților.

Bărbatul a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea interdicției de a organiza întruniri, demonstrații în spații deschise, conform art. 65 lit. l) din Legea 55/2020 M.

Totodată, persoanelor participante la eveniment au fost avertizate cu privire la nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 M.
Mai nouă Mai veche