Nuntă oprită de polițiști la restaurantul Regal Gold din Fălticeni

Duminică, 16 mai 2021, la ora 19.30, s-a acţionat în cadrul Planului de acţiune pentru prevenirea şi limitarea răspândirii noului coronavirus Sars-COV-2 pe raza municipiului Fălticeni, cu efective din cadrul IPJ Suceava – SICE, Poliţiei municipiului Fălticeni, Secţiei de Poliţie Rurală Mălini, ISU Bucovina, DSV.

Cu această ocazie, a fost verificată locaţia în care îşi desfăşoară activitatea restaurantul Regal Gold din mun. Fălticeni. La faţa locului s-a constatat că se desfăşura o petrecere cu ocazia unei căsătorii pe terasa restaurantului, la care participau 30 de persoane, adulţi şi copii. La sosirea forţelor de ordine, o parte din participanţi au părăsit localul. Ca urmare a acestei intervenții efectuate de către polițiști, activitatea a fost stopată şi nu s-au înregistrat incidente negative.

Elena M., din Fălticeni, a fost sancționată contravențional în calitate de administrator al SC MASICO SRL cu amendă în cuantum de 2.000 lei, conform art. 65 lit. l din Legea nr. 55/2020.

Constantin D. a fost sancţionat contravenţional în calitate de organizator cu amendă în cuantum de 500 lei, conform art. 65 lit.k din Legea 55/2020.

Toate celelalte persoane au fost sancționate cu avertisment la Legea 55/2020.
Mai nouă Mai veche