Dr. Marius Grămadă explică de ce renunță la funcție: „Este dificil să se asigure armonia între atribuţiile de medic și cele de director medical”

Dr. Marius Grămadă a transmis un comunicat de presă prin care explică de ce renunță la funcția de director medical al Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Grămadă a arătat că își dorește să își reia activitatea de medic în în specialitatea ortopedie - traumatologie. 

„Doresc să anunţ pe această cale că la data de 30 iunie 2021 expiră mandatul actual de director medical. Motivat fiind de dorinţa de a relua activitatea de medic în specialitatea ortopedie - traumatologie pentru care am investit 13 ani de studii îmi exprim intenţia de a nu mai da curs unui alt mandat de management medical. Specialitatea ortopedie - traumatologie, ca şi alte specialităţi chirurgicale, presupune muncă în echipă, colegialitate, reciprocitate între membrii echipei, precum şi timp dedicat. Consider că din postura de management este dificil să se asigure armonia între atribuţiile de medic și cele de director medical şi că unele specialităţi mai autonome se potrivesc mai bine acestei funcţii. Pe de altă parte această nouă poziţionare nu înseamnă o abandonare a misiunii de schimbare din cadrul spitalului. Aşa cum înainte de mandatul de director medical m-am implicat activ în gestionarea problemelor din spital şi după 1 iulie 2021 voi acorda sprijinul meu celor ce doresc o reală schimbare.


Sunt încrezător că următorul director medical va investi la fel de multă energie în progresul Spitalului Judeţean Suceava. Mulţumesc colegilor mei, conducerii spitalului care m-a propus şi m-a sprijinit, precum şi Consiliului de Administraţie şi Consiliului Judeţean care m-au creditat necondiţionat”, a transmis dr. Marius Grămadă. 
Mai nouă Mai veche