Trei tineri algerieni care au trecut ilegal granița, prinși la Frătăuții Noi

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au depistat trei cetățeni din Algeria care intenționau să treacă ilegal frontiera din Ucraina în România, cu scopul de a ajunge într-o ţară din Spaţiul Schengen.

Miercuri, 16 iunie 2021, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vicovu de Sus au declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de competență.

Astfel, în jurul orei 03,00, polițiștii de frontieră au depistat în zona de responsabilitate, pe direcţia localităţii Frătăuţii Noi, trei cetățeni străini, care se deplasau pe jos, dinspre frontieră spre interiorul ţării.

Deoarece nu își justificau prezența în zonă, aceștia au fost conduși la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că cei trei bărbați sunt cetățeni algerieni, cu vârste între 22 și 30 de ani şi au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România cu scopul de a ajunge într-o ţară din Spaţiul Schengen.

În cauză, s-a întocmit lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în baza acordului de readmisie, cei trei cetăţeni algerieni urmează să fie predaţi autorităţilor de frontieră ucrainene.
Mai nouă Mai veche