Tânăr bătut și înjunghiat cu un cuțit, la Satu Mare. Agresorul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a preluat dosarul penal cu privire la agresiunea comisă vineri, 28 mai 2021, asupra lui Cornel B., de 33 de ani, din comuna Satu Mare.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că la 28 mai 2021, ora 08:30, pe raza comunei Satu Mare, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unui conflict spontan, victima a fost lovită de Vasile Donisan, de 45 de ani, din aceeași localitate, acesta aplicându-i mai multe lovituri la nivelul feței precum și o lovitură cu cuțit în zona cervicală stânga.

În urma materialului probator administrat, procurorul criminalist a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de agresor sub aspectul comiterii tentativei la infracțiunea de omor, precum și reținerea acestuia pentru o durată de 24 de ore.

Luni, inculpatul a fost prezentat Tribunalului Suceava cu propunerea de arestare preventivă. Instanța și-a însușit propunerea Parchetului, emițând pe numele celui în cauză un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, în baza căruia a fost introdus în arestul IPJ Suceava.
Mai nouă Mai veche