21 de persoane reținute în arest pentru infracțiuni de furt, cu violență sau la regimul rutier

Doar în perioada 15-21 iulie 2021 polițiștii suceveni au dispus măsura reținerii și încarcerarea în arestul IPJ Suceava a 21 de persoane cercetate în dosare privind fapte de furt, infracțiuni la viața sexuală, la regimul rutier, fapte cu violență sau distrugeri.
Poliţiştii au atras în nenumărate rânduri atenţia că nu tolerează comportamente de tip antisocial cu componentă violentă ne natură a induce sentimentul de insecuritate civică şi vor da dovadă de fermitate maximă în aplicarea legii, astfel încât cetăţenii să perceapă comunitatea suceveană ca fiind una sigură şi civilizată.
În aceeași perioadă, polițiștii au emis 18 ordine provizorii de protecție și au dispus internarea medicală în unități de specialitate în vederea expertizării pentru 5 persoane băniuite de comiterea de infracțiuni sau care manifestau un comportament violent.
Drept dovadă, exemplificăm cu prezentarea unor astfel de cazuri în care polițiștii au acționat ferm, cu profesionalism și au dispus măsuri procesuale conform comptenețelor.



În cursul zilei de 21.07.2021 polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți au continuat cercetările cu privire la un scandal din data de 16.07.2021, fiind administrat probatoriu și dispunându-se extinderea urmăririi penale cu privire la infracțiunile prev. de art. 371 din Codul penal – tulburarea ordinii și liniștii publice, 193 alin. 2 din Codul penal – lovirea și alte violențe și art. 206 alin. 1 din Codul penal – amenințarea.
S-a reținut faptul că în data de 16.07.2021, orele 21.50, polițiștii din cadrul Poliției mun. Rădăuți, au fost dirijați către com. Frătăuții Vechi,întrucât s-a sesizat prin SNUAU 112 un scandal în care erau implicate mai multe persoane.
La fața locului au fost identificați 3 bărbați localnici care au avut o altercație cu alți doi bărbați, persoanele implicate lovindu-se reciproc.
În urma evenimentului, ultimii doi bărbați au suferit leziuni, fiind loviți în mod repetat de către grupul de trei agresori.
Prin ordonanța organului de cercetare al poliției judiciare, confirmată de procuror, s-a dispus continuarea urmăririi penale față de cei trei agresori sub aspectul comiterii a două infracțiuniilor de lovirea sau alte violențe, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.
De asemenea, având în vedere modul și împrejurările de comitere a faptei (loc public, oră târzie, vecini alertați și indignați de zgomotul produs, număr mare de persoane implicate în altercație, mijloace folosite pentru agresiuni) precum și consecințele produse (leziuni traumatice asupra unor persoane, tulburarea ordinii și liniștii publice), față de cei trei suspecți s-a dispus măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, fiind încarcerați în arestul I.P.J. Suceava.


Tot în cursul zilei de miercuri a fost reținut și un bărbat de 32 ani, din mun. Fălticeni, care la data de 20.07.2021 a sustras un autoturism și a condus pe str. Armatei din mun. Fălticeni, având o alcoolemie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat și fără să dețină permis de conducere.
În continuarea cercetărilor efectuate și a analizei probelor biologice de sânge s-a stabilit că în momentul depistării șoferul avea o alcoolemie de 2,17 g/l alcool pur în sânge.
La 21.07.2021 s-a continuat urmărirea penală față de bărbatul de 32 de ani și s-a dispus reținerea pentru o perioadă de 24 ore, fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul IPJ Suceava.


La 20.07.2021, în jurul orelor 0855, polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Gura Humorului, în timp ce efectuau serviciul de supraveghere și control al traficului rutier în zona centrală a localității, au oprit pentru un autoturism condus de către un bărbat de 51 ani, din com. Botoșana.
La verificarea interiorului autoturismului a fost observat faptul că erau transportate țigări de proveniență extracomunitară.
Autoturismul a fost condus la sediul Poliției Orașului Gura Humorului, unde s-a constatat faptul că în interiorul acestuia erau un număr de 1300 pachete de țigări de diferite mărci, bunuri care trebuiau plasate sub un regim vamal, existând indicii că acestea proveneau din săvârşirea infracţiunii de contrabandă.
Cu ocazia activităților de cercetare și investigare efectuate s-a solicitat și obținut de la Judecătoria Gura Humorului, un mandat de percheziție domiciliară, întrucât au fost obținute date că la locuința șoferului ar fi depozitată o altă cantitate de țigarete de contrabandă. În urma punerii în aplicare a mandatului de percheziție domiciliară, la locuința bărbatului de 51 de ani a mai fost descoperită cantitatea de 1188 pachete țigarete de proveniență extracomunitară, ce a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.
Față de suspectul de 51 de ani s-a luat măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 ore,fiind încarcerat în arestul IPJ Suceava.
Întreaga cantitate de țigarete precum și autoturismul folosit la transportul acestora au fost indisponibilizate în vederea dispunerii ulterioare a măsurilor asigurătorii, pentru recuperarea prejudiciului cauzat bugetului consolidat al statului.


La 20.07.2021, ora 07:33, patrula de siguranță publică din cadrul SPR 3 Marginea a fost sesizată prin SNUAU 112 de către o femeie de 49 ani, din comuna Horodnic de Sus, cu privire la faptul că de la domiciliu i-a fost sustrasă o drujbă.
În urma cercetărilor și administrării materialului probator a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei, un bărbat din localitate care a indicat lucrătorilor de poliție persoana căreia i-a vândut bunul sustras în seara zilei de 19.07.2021, pe raza com. Horodnic de Sus, bunul fiind recuperat și predat persoanei vătămată.
În urma administrării probatoriului în cauză, s-a dispus continuarea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracţiunii de „furt calificat”, iar prin ordonanța organului de cercetare penală al poliției judiciare, s-a dispus reținerea suspectului pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Suceava.


Tot la data de 20.07.2021 în continuarea cercetărilor efectuate privind pe un bărbat din municipiul Fălticeni care a condus autotursimul sub influența băuturilor alcoolice, s-a stabilit că în momentul depistării, acesta avea o alcoolemie de 1,56 g/l alcool pur în sânge.
La data de 20.07.2021 s-a continuat urmărirea penală pentru infracțiunile de ,,conducere sub influența băuturilor alcoolice” și ”conducere fără permis de conducere”.
Totodată, față de inculpat s-a dispus reținerea pentru o perioadă de 24 ore, fiind încarcerat în arestul IPJ Suceava.


La 19.07.2021, orele 17:45, echipajul de poliție din cadrul Secției de poliție Rurală nr. 15 Vatra Dornei în timp ce se deplasa pe D.C. Sărișoru Mare, zona denumită Sărișoru Mic, pe raza comunei Șaru Dornei, satul Șărișoru Mare, a oprit pentru control mopedul ce se deplasa din direcția Șaru Dornei către Sărișoru Mic, iar cu ocazia legitimării am stabilit că era condus de către un bărbat de 37 ani, din comuna Piatra Șoimului, jud. Neamț căruia i-a fost solicitate documentele personale și ale mopedului condus.
Întrucât conducătorul mopedului nu a prezentat documentele solicitate afirmând că nu posedă permis de conducere, s-a procedat la verificarea în bazele de date, ocazie cu care s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.
De asemenea, fiind testat cu aparatul etilotest, a reieșit o valoare de 1,03mg/l alcool pur în aerul expirat.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană fără a poseda permis de conducere” și ,, conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge”.
Cel în cauză a fost reținut pentru o perioadă de 24 ore și introdus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.


La 17.07.2021, ora 19.00, polițiștii din cadrul Secţiei 13 Poliţie Rurală Bălcăuţi au obținut o informație, despre faptul că o minoră de 13 ani, din com. Grămești, a fost violată de către tatăl său de 44 ani, din com. Bălcăuți.
Din investigații și cercetări s-a stabilit că în vara anul 2017, fără a se putea menţiona perioada exactă, bărbatul a constrâns-o pe fiica sa să întreţină relaţii sexuale la locuinţă. Aceste episoade s-au repetat de mai multe ori în ultimii patru ani, minora fiind amenințată că dacă se opune va fi agresată.
S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „viol” iar în urma probatoriului administrat, la data de 18.07.2021, ora 03.00, organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți au dispus reținerea pentru 24 de ore a suspectului acesta fiind introdus în arestul IPJ Suceava.


La 17.07.2021, ora 13.37, Secția 11 Poliție Rurală Pojorâta a fost sesizată prin SNUAU 112 despre faptul că un bărbat de 42 ani, din localitate, provoacă scandal și distrugeri.
În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că, la data de 17.07.2021, bărbatul, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, a pătruns în incinta unui magazin din localitatea Breaza și fără niciun motiv î a răsturnat mai multe mese, scaune și umbrelele de pe terasa amenajată în fața societății. În continuare s-a deplasat în zonă cătunului Pârâul Gropii unde, folosindu-se de un obiect contondent a provocat distrugeri unei porți de acces și a degradat colțul unei clădiri cu destinația de garaj.
Bărbatul de 42 de ani a fost încătușat de polițiști și condus la sediul Postului de Poliție Breaza.
În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de „distrugere” (3 fapte), „amenințare”, „tulburarea ordinii și liniștii publice” și „portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”.
La data de 17.07.2021 bărbatul a fost audiat în calitate de suspect, după care, s-a dispus, prin ordonanța reținerea acestuia, pe o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în arestul I.P.J. Suceava.


La 15.07.2021, orele 04.05 patrula de siguranță publică din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, a fost sesizată prin intermediul S.N.U.A.U. 112 de către un bărbat din com. Vicovu de Jos, jud. Suceava, cu privire la faptul că vecinul băut a intrat în curtea lui cu mașina, i-a distrus mașina.
Cu ocazia deplasării la fața locului, respectiv în com. Vicovu de Jos, a fost identificat apelantul care a relatat faptul că în timp ce se afla la locuința sa de domiciliu din com. Vicovu de Jos, a auzit un zgomot puternic venind din exterior, moment în care a observat că autoturismul său ce se afla parcat în fața casei sale a intrat în coliziune cu partea laterală cu un autoturism pătruns în curte.
De asemenea lângă cele două autoturisme se observă un gard din material lemnos distrus.
La fața locului a fost identificat șoferul și întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți pentru prelevarea de mostre biologice.
Efectuându-se verificări în bazele de date ale Poliției Române s-a constatat că acesta nu are dreptul de dreptul de a conduce pe drumurile publice.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „punerea în mișcare a unui vehicul neînmatriculat”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.
Urmarea evenimentului de mai sus, în urma probatoriului administrat în cauză, deși s-a încercat inducerea în eroare a organelor judiciare prin indicarea unei alte persoane ca fiind conducătorul autoturismului implicat în evenimentul rutier, din cercetări s-a reușit stabilirea modului de producere a evenimentului și participația penală în cauză. Astfel, s-a dispus continuarea urmăririi penale față de șoferul din comuna Vicovu de Jos, sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
Întrucât suspectul nu se află la prima faptă de acest gen, manifestând perseverență în comiterea de infracțiuni la regimul rutier, în ultimul an fiind cercetat și trimis în judecată pentru două astfel de fapte, prin ordonanța organului de cercetare penală din data de 15.07.2021, s-a dispus reținerea suspectului pentru o perioadă de 24 de ore.
De asemenea, în legătură cu această cauză, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă, deoarece un martor, cu intenția de ajuta autorul faptei, a făcut afirmații mincinoase cu privire la aspectele esențiale ale cauzei și nu a spus tot ce știa, fapt care a îngreunat și a tergiversat stabilirea adevărului și a împrejurărilor exacte de comitere a infracțiunilor cercetate.
În cauză s-a dispus continuarea urmăririi penale față de martor sub aspectul comiterii infracțiunii de mărturie mincinoasă, iar prin ordonanța organului de cercetare penală din data de 15.07.2021, s-a dispus reținerea suspectului pentru o perioadă de 24 de ore.
Ambii suspecți au fost introduși în arestul I.P.J. Suceava.


Tot la data de 15.07.2021 au fost continuate cercetările în mai multe cauze privind infracțiuni la regimul rutier, fiind dispusă reținerea a trei șoferi. Urmare la evenimentul din data de 12.07.2021, privind accidentul rutier produs în jurul orei 16:05 pe DC neclasificat din com. Dornești, jud. Suceava în care a fost implicat autoturismul condus de către un bărbat din com. Bălcăuți, jud. Suceava, prin ordonanța din data de 15.07.2021 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, constând în aceea că la data de 12.07.2021, în jurul orelor 16:05, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice ( 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat), a condus autoturismul pe DC neclasificat din com. Dornești, jud. Suceava, fiind implicat într-un accident rutier cu victime. Conform buletinului de analiză toxicologică rezultă faptul că șoferul avea o alcoolemie de 2,78g/l alcool pur în sânge.
Față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, fiind încarcerat în arestul IPJ Suceava.


La aceeași dată, prin ordonanța 15.07.2021 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un bărbat din com. Frătăuții Vechi pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, constând în aceea că la data de 02.07.2021, în jurul orelor 17.15, bărbatul a condus autoturismul pe DJ 178F, pe raza loc. Hurjuieni, jud. Suceava, a provocat un accident de circulație soldat cu vătămarea sa și a altei persoane, având o îmbibație alcoolică de 2,87 g ‰ alcool pur în sânge conform buletinului de analiză toxicologică emis de Serviciul Județean de Medicină Legală Suceava.
Față de șofer a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, fiind încarcerat în arestul IPJ Suceava.


Totodată, urmare la un eveniment din data de 03.07.2021, privind un accident rutier produs pe raza comunei Horodinc de Sus, la data de 15.07.2021, un minor de 17 ani, din com. Voitinel, jud. Suceava fost audiat în calitate de suspect, iar prin ordonanța s-a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.
În cauză sunt continuate cercetările pentru săvârșirea infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”( 2 acte materiale), „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”( 2 acte materiale) și „furt în scop de folosință”,


Tot la data de 15.07.2021 au fost continuate cercetările în mai multe cauze de furt. La data de 15.07.2021 lucrătorii SPR Șcheia au efectuat percheziții domiciliare la locuințele unor bărbați în vârstă de 22 și 25 ani, ambii din sat/ comuna Ilișești, jud. Suceava, ocazie cu care au fost identificate și ridicate mijloace materiale de probă relevante pentru cauzele care fac obiectul cercetărilor.
Suspecții au fost audiați cu respectarea drepturilor procesuale, în prezența unor avocați din oficiu, iar la data de 15.07.2021, ora 12.30, s-a dispus reținerea celor 2 bărbați pentru o perioadă de 24 de ore, aceștia fiind introduși în arestul IPJ Suceava.
Poliţiştii atrag încă o dată atenţia celor care nesocotesc normele legale că vor acţiona în continuare cu fermitate maximă, comportamentele de tip antisocial de natură a afecta gradul de siguranţă al cetăţenilor nefiind tolerate.
Îi atenționăm încă o dată pe cei pretabili la săvârşirea de fapte antisociale că poliţiştii vor acţiona cu profesionalism şi fermitate maximă în orice situaţie de natură a aduce atingere ordinii şi liniştii publice, măsurile privative de liberate urmând a fi dispuse conform prevederilor legale.
Mai nouă Mai veche