Belgienii de la Cegeka vor deschide un spațiu de co-working în Suceava

Furnizorul belgian de soluţii IT Cegeka România, cu afaceri de 32 de milioane de euro în 2020, a deschis birouri-satelit, adică spaţii de co-working pentru angajaţii companiei, clienţi şi parteneri, în Braşov, Timişoara şi Cluj-Napoca şi continuă extinderea la nivel local şi în Moldova vizând oraşe precum Târgu-Mureş, Suceava, Sibiu, Constanţa, Craiova, Oradea şi Chişinău, unde se află în proces de recrutare, a spus pentru ZF Andra Antonescu, HR director al Cegeka România.

„Avem colegi în Timişoara, Cluj-Napoca, Braşov, Craiova şi Chişinău. Este un proces de recrutare în desfăşurare, avem oraşele menţionate mai sus ca ţintă, dar suntem deschişi tuturor oportunităţilor din aceste oraşe, cât şi din cele învecinate. Ne vom menţine acest focus şi pe viitor, fară a pune atenţie pe un anume oraş, fiind flexibili şi deschişi în abordarea candidaţilor care se potrivesc rolurilor noastre în companie, oriunde ar fi localizaţi“, a spus Andra Antonescu.


Mai nouă Mai veche