Doi tineri algerieni reținuți la Brodina după ce au trecut ilegal granița cu Ucraina

Polițiștii de frontieră au depistat la frontieră doi cetățeni algerieni care au încercat să intre ilegal în România din Ucraina. Împotriva celor doi cetățeni străini urmează a fi luate măsurile legale ce se impun conform procedurilor legale în vigoare.

În data de 15 august 2021, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina, județul Suceava, s-a declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale în zona de responsabilitate.

Astfel, poliţiştii de frontieră au depistat în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Brodina, doi bărbați de origine afro-asiatică, care nu își justificau prezența în zonă de frontieră.

În cadrul verificărilor preliminare, oamenii legii au stabilit că cei doi bărbaţi sunt cetăţeni algerieni, cu vârste de 25, respectiv 27 de ani.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în continuare urmează a fi luate măsurile legale ce se impun conform procedurilor legale în vigoare.
Mai nouă Mai veche