O femeie din Mălini a murit acasă după ce a refuzat transportul cu ambulanța la spital

Sâmbătă, 25 septembrie 2021, la ora 19.24, lucrătorii Secţiei de Poliţie Mălini au fost sesizaţi prin 112 de către Serviciul de Ambulanță Fălticeni cu privire la faptul că Maria P., de 78 de ani, din Mălini, a decedat la domiciliu. 

În aceeași zi, în jurul orelor 12.00, femeia a solicitat ambulanța deoarece se simțea rău, suferind de mai multe afecțiuni. Femeia a refuzat însă transportul cu ambulanța la spital și internarea, rămânând la domiciliu.

În jurul orelor 19.00, femeia a fost găsită decedată la domiciliul său de către o nepoată care a solicitat ambulanța, constatându-se decesul. Din primele verificări, nu au rezultat suspiciuni că acesta ar fi fost victima vreunei infracțiuni.

Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Fălticeni. A fost anunțat Serviciul de Medicină Legală Suceava pentru efectuarea necropsiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „uciderea din culpă”, faptă prev. și ped. de art. 192 alin. (1) din Codul penal, care va fi soluţionat procedural de către lucrătorii Postului de Poliție Mălini.

1 Comentarii

Mai nouă Mai veche