Buletin de presă, 4 octombrie 2021 - IPJ Suceava

Dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului și sancțiune contravențională pentru nerespectarea carantinei

În noaptea de 03/04.10.2021, în jurul orelor 00:10, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe str. Morii din loc. Bădeuți, oraș Milișăuți, jud. Suceava, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți au procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire unui autoturismului care se deplasa pe DN 2H Bădeuți.
S-a procedat la identificarea conducătorului auto, fiindu-i solicitate pentru control documentele personale și cele ale autoturismului în cauză, ocazie cu care acesta a fost legitimat ca fiind un bărbat cu domiciliul în orașul Milișăuți, loc. Bădeuți, jud. Suceava, aflându-se singur în autoturism. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o alcoolemie de 0,43 mg/L alcool în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Mun. Rădăuți, unde, cu consimțământul său, i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, ca urmare a verificărilor efectuate în bazele de date s-a stabilit faptul că șoferul figura în carantină până la data de 05.10.2021 inclusiv, fapt pentru care a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii 55/2020.
În cauză urmează a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, faptă prev. și ped. de art. 336 alin. (1) din Codul Penal.


Acțiuni desfășurate de polițiști pentru prevenirea răspândirii SarsCov2

În perioada 02 – 03.10.2021, în intervalele orele 18.00 – 22.00 și 16:00 – 22:00, polițiștii Serviciului de Ordine Publică – IPJ Suceava, împreună cu polițiști din cadrul subunităților de poliție, polițiști locali și jandarmi de la I.J.J. Suceava, au acţionat în zona mall-urilor, localurilor publice și a restaurantelor din municipiul Suceava, dar și din zona rurală adiacentă, precum și pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc și orașului Gura Humorului, pentru prevenirea răspândirii SARS COV 2 și respectarea legislației în vigoare.
În cadrul acțiunii au fost legitimate 148 de persoane și au fost controlate 82 autovehicule, în special de transport persoane.
De asemenea, au fost verificați 67 de agenți economici, reprezentanții acestora fiind reinstruiți cu privire la necesitatea respectării normelor de protecție sanitară.
36 de persoane au fost avertizate pentru portul necorespunzator al măștii de protecție sanitară.
De asemenea, au fost aplicate 18 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 6.600 lei.
La acțiune au participat 40 de polițiști, polițiști locali și jandarmi.
Scopul principal al acțiunilor nu a fost unul sancționator, ci de responsabilizare a cetățenilor în vederea respectării normelor și măsurilor pentru prevenirea răspândirii SarsCov2.


Dosare penale la regimul rutier întocmite de polițiști

La data de 03.10.2021, ora 03:00, un echipaj din cadrul Poliției mun. Suceava – Biroul Rutier, în timp ce efectua serviciul de îndrumare, supraveghere și control al traficului rutier, pe str. Stațiunii - raza mun. Suceava, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism la volanul căruia se afla o persoană de sex masculin, identificată ca fiind un bărbat de 32 ani, din municipiul Suceava.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea cu aparatul etilometru, rezultând îmbibație alcoolică de 1,02 mg/L alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Judeţean ,,Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, în vederea recoltării de probe biologice de sânge.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.


La data de 03.10.2021, ora 05:50, lucrătorii de poliție rutieră din cadrul Compartimentului Rutier al Poliției mun. Câmpulung Moldovenesc au oprit în trafic pe str. Ionel Hălăceanu din mun. Câmpulung Moldovenesc, jud. Suceava autoturismul la volanul căruia se afla un tânăr de 19 ani din com. Vatra Moldoviței, sat Paltinu, jud. Suceava. Acesta a fost supus testării cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Având în vedere cele constatate, șoferul a fost condus la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc unde i s-au prelevat două probe de sânge la interval de o oră, în vederea stabilirii concentrației de alcool din sânge.
În cauză a fost întocmit dosar penal privind infracţiunea de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.


Eveniment rutier cercetat de polițiști

La data de 03.10.2021, în jurul orelor 17:05, un bărbat de 39 ani, din municipiul Botoșani, jud. Botoșani, a condus autoturismul pe str. Cuza Vodă din Mun. Suceava, dinspre str. Ecaterina Teodoroiu către str. Calea Unirii, iar în zona intersecției cu str. Plevnei a acroșat și accidentat pe o minoră de 7 ani, din mun. Suceava, angajată în traversarea străzii prin loc nepermis.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a minorei.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, acestuia fiindu-i prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză se va întocmi dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „Vătămare corporală din culpă”, faptă prev. şi ped. de art. 196 al. 2, 3 din C.pen.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.