Incendiu în fondul forestier într-o zonă greu accesibilă din Dorna Arini

Luni, 11 octombrie 2021, la ora 06.23, autoritățile au fost sesizate prin 112 despre faptul că are loc un incendiu de pădure pe o suprafață de teren fond forestier de pe raza comunei Dorna Arini.

Cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că locul producerii incendiului se într-o zonă foarte greu accesibilă, iar la sosirea echipajelor incendiul se manifesta pe o suprafață de circa un hectar de vegetație uscată, fără a fi afectată pădurea.

Incendiul a fost localizat de către lucrătorii ISU, voluntari și lucrătorii silvici și nu există pericol de propagare.

S-a stabilit că locul unde a avut loc incendiul este situat în comuna Dorna Arini, fond forestier privat, în proprietatea lui Mihai A., de 71 de ani, din Vatra Dornei, iar terenul este acoperit cu resturi de vegetație uscată, respectiv, iarbă uscată, zmeuriș și cioate uscate, pe suprafața terenului neexistând arbori verzi pe picior.

Lucrătorii ISU au intervenit la fața locului, au localizat și stins incendiul împreună cu voluntari și lucrătorii silvici, stabilind totodată cauza probabilă a acestuia ca fiind „foc deschis în spațiu deschis”.

Cu ocazia audierii, proprietarul terenului a declarat că în urma incendiului nu a suferit nici un prejudiciu și nu are nici un fel de bănuieli cu privire la cauza producerii incendiului.

S-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de „distrugere”.
Mai nouă Mai veche