Polițiștii rutieri au descoperit că un șofer oprit în trafic în urmă cu două luni avea permisul suspendat și i-au întocmit acum dosar penal

La 31 iulie 2021, ora 09:59, un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Suceava, în timp ce efectua serviciul de îndrumare, supraveghere și control al traficului rutier pe DN 2, la Cumpărătura, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism Ford, întrucât acesta a efectuat o manevră de depășire neregulamentară.

La volanul autoturismului, se afla o persoană de sex masculin care a precizat că nu are asupra sa cartea de identitate și permisul de conducere. S-a stabilit faptul că acesta se numește Valentin C., din comuna Baia. 

A fost sancționat conform art. 100 alin. (3) lit. e din OUG 195/2002 Republicată (depășire neregulamentară), cu amendă în cuantum de 725 Ron și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 zile și conform art. 101 alin. (1) punctul 18) din OUG 195/2002 Republicată, pentru că nu avea asupra sa documentele susmenționate.

Ulterior, prin adresă, Serviciul Rutier Suceava a comunicat faptul că, la data săvârșirii contravenției, șoferul figura cu dreptul de a conduce ,,suspendat”.

În cauza s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere”, urmând ca în funcție de rezultatul cercetărilor să fie soluționat prin unitatea de parchet competentă.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.